ABN AMRO Clearing Bank își extinde prezența în România și se mută în Palas Campus Iaşi

ABN AMRO Clearing Bank își consolidează prezența în România prin extinderea centrului ABN AMRO Clearing IT Services Romania și relocarea acestuia în Palas Campus, cea mai mare clădire de birouri din România, dezvoltată de compania IULIUS în centrul orașului Iași. Această măsură susține creșterea continuă a companiei în România și angajamentul acesteia de a construi un centru tehnologic strategic care să îi susțină operațiunile la nivel global.

ABN AMRO Clearing Bank este prezentă în Iași din 2024, când și-a lansat centrul ABN AMRO Clearing IT Services în parteneriat cu Levi9. Creat pentru a susține creșterea continuă a organizației globale, acest hub îmbunătățește capabilitățile de IT ale companiei, contribuie la reținerea cunoștințelor esențiale în cadrul companiei și oferă acces la resursele umane cu înalte competențe tehnologice din România. De la înființarea centrului, echipa de aici a avut un rol tot mai important în susținerea și dezvoltarea infrastructurii tehnologice care stă la baza activităților globale ale companiei ABN AMRO Clearing.

Situat în inima orașului Iași, Palas Campus oferă un mediu modern care îmbină spații de birouri de înaltă calitate cu standarde de sustenabilitate și dotări care contribuie la experiența și implicarea angajaților. Relocarea se înscrie în strategia mai amplă a companiei ABN AMRO Clearing Bank de a rămâne o bancă de clearing de top 3 mondial, respectiv de a investi în tehnologie, talente și excelență operațională în întreaga sa rețea globală.

„Mutarea într-un birou mai mare din Iași reprezintă o etapă importantă în parcursul nostru de creștere pe termen lung. Aceasta reflectă investițiile noastre continue în oameni, capabilități și inovație. Prin crearea unui mediu de lucru modern și bazat pe colaborare, ne consolidăm capacitatea de a ne susține clienții, de a stimula inovarea și de a încuraja colaborarea, îmbunătățind totodată experiența angajaților”, a declarat Rutger Schellens, CEO al ABN AMRO Clearing Bank.

Relocarea confirmă încrederea ABN AMRO Clearing Bank față de această regiune și ambiția sa de a continua să investească în expertiza tehnologică, inovare și creșterea durabilă pe termen lung în Romania, deoarece Palas Campus întrunește standarde înalte de mediu care sunt conforme cu strategia de dezvoltare responsabilă a companiei. De asemenea, noul sediu oferă un spațiu de lucru modern și atractiv, care încurajează colaborarea, inovarea și bunăstarea angajaților.

ABN AMRO Clearing Bank, parte a ABN AMRO Bank N.V., este un lider global în furnizarea de soluții integrate în domeniul compensării (clearing), executării, custodiei, finanțării și gestionării riscurilor. Cu 11 birouri la nivel global, oferă servicii clienților la peste 160 de burse, platforme multilaterale de tranzacționare (MTF) și centre de lichiditate valutară (FX), procesând zilnic peste 20 de milioane de tranzacții. Serviciile sunt adaptate nevoilor grupurilor de tranzacționare pe cont propriu, brokerilor, instituțiilor financiare, companiilor active în lanțul valoric al mărfurilor fizice și fondurilor speculative care aplică strategii în mai multe clase de active, bazate pe CTA/contracte futures gestionate, arbitrajul volatilității pe valori relative, respectiv poziții lungi/scurte, inclusiv instrumente sintetice. Clienții apreciază în mod deosebit modelul dinamic de risc cu efect de levier încorporat, un nivel ridicat de protecție a activelor și excelența operațională. Identificând nevoile din piață, ABN AMRO Clearing Bank continuă să reinventeze experiența clientului prin soluții inovatoare precum „Banking as a Service” și „Retail One Stop Shop”, inclusiv tranzacții cu fracțiuni, conectând în mod eficient infrastructura de piață cu lumea Fintech. ABN AMRO Clearing Bank se clasează în mod constant în top 3 firme de clearing pe cele mai relevante burse de instrumente derivate la nivel global. Cu peste 1.200 de angajați și în colaborare cu partenerii și clienții săi, compania are responsabilitatea de a  încuraja și susține cadre de reglementare raționale și durabile. cunoștințele și expertiza acumulate contribuie la dezvoltarea unor ecosisteme financiare sigure și transparente.

Urmărește canalul de știri Ziarul Bancar Romania pe WhatsApp
Stiri Ziarul Bancar

Bogdan Ziarul Bancar

Redactor sef www.ziarulbancar.ro

View all posts by Bogdan Ziarul Bancar →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *