Trecerea la moneda unică europeană rămâne un obiectiv îndepărtat pentru România, fiind strâns condiționată de corectarea dezechilibrelor bugetare masive. Un reprezentant al Băncii Naționale a României avertizează că o discuție serioasă privind aderarea la zona euro va fi posibilă abia la sfârșitul acestui deceniu, procesul cerând eforturi considerabile și asumare politică.
Reprezentanții BNR subliniază că adoptarea monedei euro nu reprezintă doar un simplu proiect tehnic gestionat de banca centrală, ci un pas strategic extrem de complex care implică decizii ferme din partea întregului aparat guvernamental.
Tinta 2029-2030: Miza revenirii sub pragul de deficit de 3%
Punctul central al oricărui scenariu de aderare la zona euro îl constituie îndeplinirea criteriilor de la Maastricht, în special reducerea deficitului bugetar. În prezent, România parcurge un plan de ajustare fiscală convenit cu partenerii europeni, prin care își propune să readucă deficitul sub pragul critic de 3% din PIB în intervalul 2029-2030.
Oficialii BNR arată că abia după atingerea acestei ținte fiscale România va fi pregătită să inițieze negocieri concrete pentru intrarea în mecanismul cursului de schimb (ERM II), supranumit „anticamera zonei euro”.
„Efortul nu stă doar la Banca Centrală”
Cristian Popa, membru în Consiliul de Administrație al BNR, a explicat că succesul acestui demers depinde de un efort conjugat, care presupune măsuri de disciplină fiscală ce pot fi percepute ca veritabile „sacrificii” de către clasa politică și populație:
-
Stabilizarea finanțelor publice: Reducerea deficitului bugetar și frânarea ritmului de creștere a datoriei publice;
-
Controlul inflației: Aducerea ratei inflației la un nivel sustenabil și comparabil cu cel al celor mai performante economii din zona euro;
-
Voință politică fermă: Asumarea unor reforme structurale nepopulare pe termen scurt, dar esențiale pentru stabilitatea pe termen lung.
Un parcurs amânat succesiv
Obiectivul de trecere la euro a fost amânat de mai multe ori în ultimul deceniu de guvernele succesive de la București, pe fondul șocurilor economice externe, dar și al lipsei de rigoare fiscală la nivel intern.
Reprezentanții BNR reamintesc că banca centrală poate asigura stabilitatea monetară și infrastructura tehnică necesară, însă decizia și capacitatea de a atinge convergența reală și nominală depind în mod direct de politicile bugetare aplicate de Guvern. În absența acestor reforme, adoptarea monedei unice va rămâne doar un deziderat teoretic.
